Cum aflaţi dacă și cât de mult a plouat pe teren? Prognoza meteo, chiar și atunci când este locală, oferă doar o imagine aproximativă a situaţiei. Serviciile meteorologice sunt situate, de obicei, în orașe mai mari sau aeroporturi. Iar ploaia este cea mai inegală dintre toate fenomenele climatice – orice fermier a văzut cum este în curtea sa, de exemplu, iar pe blocul care este la o distanța de numai 2-3 km, nu a căzut nici o picătură.
Unii fermieri plasează pe teren pluviometre sau recipiente simple de plastic, colectând apă de ploaie. Pentru a nu se evapora o parte din apă și a afla când exact a fost precipitația, este necesar că acestea să fie verificate în mod regulat, ceea ce este legat de pierdere de timp. În plus, aceste rapoarte făcute de mână ar trebui să fie înregistrate fără omisiuni pentru a lua deciziile agronomice corecte.
Pentru a facilita munca agricultorilor am creat Meteobot® Mini și Meteobot® Micro – un pluviometru electronic, prin care în timp real obțineți informații în timp real privind precipitațiile – din punctul care vă interesează – zona agricolă, podgoria, livada etc. Meteobot® Mini și Meteobot® Micro – este de dimensiuni mici, ceea ce îl face extrem de potrivit pentru instalarea pe teren – între plante sau pe stâlpi. Nu va fi necesar să mergeți la fața locului pentru a verifica dacă este noroios și dacă utilajele pot intra în teren. Utilizând pluviometrul automat, puteți estima mult mai ușor când este timpul potrivit pentru semănare, fertilizare sau pregătire a solului. Nu mai va fi nevoie utilajele grele să se deplaseze, uneori la distanţe mari, doar pentru a afla mecanicul că nu va putea lucra.
Meteobot® oferă date nu numai privind cantitatea precipitaţiilor, ci și de intensitatea (litri/oră). În caz de precipitații abundente absorbția apei în sol este îngreunată, uneori rămâne fără nici o relevanţă economică. La anumite tipuri de sol se formează un strat superior ca o membrană etanşă din noroi care împiedică pătrunderea apei în adâncime. În plus, la o intensitate mai mare de 0,2 litri/minut și mai mare de 10 litri/mp terenurile înclinate sunt amenințate de eroziune prin apă.
Datele privind precipitaţiile, obţinute în timp util, vă ajută, de asemenea, să evaluați umiditatea plantelor și să planificați mai exact lucrările de stropire, recoltare, etc. Toată lumea a văzut la prognoza meteo că se aşteaptă o ploaie de 0,2 litri și s-a întrebat oare o să plouă sau “au spus-o doar ca să se asigure în caz de orice eventualitate.” Dacă, pentru precizia generală a prognozei, 0,2 litri nu sunt critice, pentru plantele sunt – chiar și averse slabe pot cauza dezvoltarea unor infecţii fungice.
Datele pe care Meteobot® le transmite se acumulează și permit calcularea unei serii de valori istorice – cantitatea anuală de precipitaţii, suma lunară a acestora etc. Astfel, pe lângă planificarea mai ușoară a lucrărilor în curs Meteobot® ajută şi o mai bună analiză agronomică. După recoltarea este important să se identifice cauzele randamentului și să se ia măsuri adecvate. De exemplu, pentru fiecare hibrid există o cantitate optimă de precipitații de care are nevoie pentru a-și realiza potențialul de randament. Dacă această cantitate a căzut, dar randamentul rămâne sub așteptările, ar trebui să căutăm cauza în altă parte – în nutriția, protecția plantelor etc.
Cantitatea totală de precipitații nu este întotdeauna singurul indicator de referință. În anumite faze ale dezvoltării plantele (de exemplu, la umplerea bobului de grâu), au o nevoie mai mare de apă. Dacă în această perioadă nu cad precipitații se ajunge la „şiştăvire a grâului” și avem un randament mai scăzut. Pentru un diagnostic corect aici ajută indicatorul de distribuţia precipitaţiilor pe săptămâni.
La urma urmei, nu putem influența ploaia, indiferent cât de mult ne dorim uneori acest lucru. Dar, prin măsurarea exactă și în timp util, vom putea lua cele mai bune decizii agronomice posibile în situația respectivă.